VIDEO Netflix vine cu anunțul pentru toți fanii Casa de Papel: ce se întâmplă cu sezonul 5 al seriei
Sfârșitul de an a adus o veste extraordinară pentru fanii Casa de Papel, care așteaptă sezonul 5 al seriei.
Casa de Papel e producția cu care Netflix a dat lovitura, iar cele patru sezoane lansate până acum au fost urmărite de zeci de milioane de fani din întreaga lumea. Era de așteptat, așadar, să apară și sezonul 5, mai ales că cel mai recent sezon se încheie fără o concluzie clară.
Principalii actori din Casa de Papel au oferit pe tot parcursul anului indicii despre faptul că un nou sezon e pregătit pentru 2021. Au urcat poze de la filmări, videouri scurte din culise și multe altele. Netflix a confirmat că va exista și al cincilea sezon, despre care se știe că va avea 10 episoade, nu 8 ca celelalte și e posibil să fie și ultimul.
Când aduce Netflix sezonul 5 din Casa de Papel
Casa de Papel sau Money Heist -titlul în engleză – deține la acest moment titlul de cel mai urmărit serial într-o altă limbă decât engleza pe Netflix. Sezonul 4, spre exemplu, a adunat nu mai puțin de 65 de milioane de vizualizări.
În iulie 2020, regizorul și scenaristul Alex Pina a confirmat că lucreză la al cincilea sezon, care se pare că va fi și ultimul. Între august și septembrie, mai mulți actori din serie au postat fotografii din culise și din diverse locații, semn că s-a filmat în aceaastă perioadă. Există zvonuri că noul sezon s-a filmat în Copenhaga, Danemarca, Portugalia și Spania.
Noul sezon va fi și cel mai lung – 10 episoade în loc de 8, cum te-ai obișnuit la precedentele. Există indicii și că vor apărea personaje noi, iar luna în care ar putea fi lansat ar putea fi august 2021.
Dacă ai uitat deja firul narativ, uite o recapitulare a sezonului 4, cel mai recent din Casa de Papel.
Casa de Papel – sezonul 4 a fost lansat pe Netflix pe 3 aprilie și după o săptămână au început să vină datele referitoare la câți oameni l-au vizionat. Netflix nu a comunicat nimic oficial, la acea vreme, dar o firmă de consultață venea cu propriul raport care arăta că serialul a rupt în pandemie. Întrecea atunci alte producții de succes precum Game of Thrones, Westworld și The Walking Dead.
La finalul sezonului 4, producătorii au venit și cu o surpriză – e vorba de un mini-documentar, de aproape o oră în care ți se explică ce a stat la baza acestui fenomen și prin ce au trecut producătorii și actorii la filmări.